BAC-ul – „examenul maturității”, așa cum îl descrie toată lumea, îți poate fi deopotrivă, cel mai bun prieten, sau cel mai mare dușman. Îți poate oferi oportunitatea de a studia la o școală de top sau îți poate distruge viitorul doar printr-o înșiruire de calificative și cifre, care ar trebui să reliefeze într-un mod obiectiv „cât de deștept ești tu în raport cu alții”.
De ce al maturității? Pentru că îți poate demonstra cât de slab ești în fața presiunii, cum cedezi dacă ești fiert la foc mic, atunci când ,,pierzi un an din viață” ca să înveți pe din afară eseuri, formulări cheie, rezolvările întrebărilor tip sau ecuații pe care să le poți pune în practică, sau nu. Redactăm simulări, rezolvăm mii de teste, dar atunci, la începerea examenului ești doar tu, foaia și presiunea. Presiunea care te apasă la fel de tare ca un compresor venind de la profesori, părinți, de la tine, că doar nu poți arunca pe geam 12 luni de muncă și indiferent cât ai muncit, câte nopți ai pierdut, care e potențialul tău, contează doar ce poți așterne pe acea foaie albă și atât. Poate e puțin radical neoferindu-ți șansa să poți reveni asupra rezultatului și ați mări nota.
Dată fiind situația actuală a incertitudinii examenelor naționale în anul 2020, a proiectelor de soluții propuse și, ei bine a stresului deja existent, pot afirma cu tărie că generația 2020 ani terminali poartă pe umerii săi o povară inimaginabilă pentru noi toți. Și chiar dacă topica acestui articol se axează în principal pe elevii claselor a 12-a, vă puteți imagina ce stres poate trăi un copil de 13 ani care e în clasa a 8 a, dar un student care trebuie să își dea în această vară licența neputând beneficia de asistența profesorilor decât în mediul online și tot atât de bibliografia necesară de parcurs.
Revenind la topica inițială, bacalaureatul este un examen cât se poate de real, cel mai serios. de care depinde viața și viitorul însuși, nu? Totuși, merită spus ce nu evaluează acest ,,minunat examen”: munca depusă, inteligența și pregătirea, pentru că la fel de bine ai putea să înveți un singur capitol și fix acela să îți pice. Am avut colegi brilianți, genii pe două picioare care din cauza subiectivității, stresului sau a altor factori nu au putut atinge acel zece supraevaluat. Dar așa e și viața, nu? Nu întotdeauna cel mai bine pregătit reușește în viață, întotdeauna poate ajuta și o doză de noroc, iar emoțiile sunt frica că proiecțiile tale despre viitor s-ar putea să nu se îndeplinească. Dar de unde știm de fapt ce e mai bine pentru noi?
Poate nu asta este cea mai mare problemă cu învățământul din România, nu materia stufoasă și inutilă, faptul că devenim niște memoratoare ambulante, lipsite de personalitate, ci felul în care acționăm în funcție de modul în care ne percep cei din jur: în funcție de cifrele din viața noastră. Acest sistem numerologic, stabilește o ierarhie virtuală care te situează pe o anumită poziție, un număr de înmatriculare, devenim mașinării. Și lăsăm acel număr să ne definească pe noi în raport cu ceilalți și deopotrivă noi în raport cu sinele nostru. Lăsăm toate aceste cifre să ne definească: numărul de kilograme, media de la examen, dimensiunile fizice. Încercăm să ne încadrăm în acele tipare imaginate de unii când s-au trezit într-o dimineață, pe care le-au adoptat alții drept regulă. Și cred că asta am făcut de fapt toată viața mea, pentru că unicul meu scop a fost să îi întrec pe alții, să am note mai mari, să fiu în top la olimpiade și concursuri și cred că în alergătura asta, am uitat să mă întreb cum sunt eu cu adevărat și ce îmi place. Că viața nu se termina cu un 4 pentru că nu Dumnezeu ți-a dat acea notă spunându-ți ,,Vezi că ești cam jalnic la cum îți trăiești viața”, El nu face asta. Dacă arați ca în reclamele la costume de baie, acel număr de pe cântar sau măsurile de pe centimetru nu o să îți garanteze succesul în viață.
Prezentându-vă acum o experiență personală pe care am avut-o de curând într-una din clasele mele din Bologna. Am rămas șocată să văd că se pot construi puncte de vedere nu doar care reformulează ce au spus alții ci, care aplică, contextualizează, compară și întregesc. Da, viața îți mai poate oferi și astfel de dușuri reci în care să vezi unde te situezi tu ca nivel de gândire. Da, teoria poate fi pusă în practică, dar succesul unui sistem de învățământ nu stă în notele studenților săi obținute pe baza unei acumulări de informație ci în cantitatea de instrumente critice, gândirea juridică, teoretică analitică pe care ți-o implementează în ființă, făcându-te ca de fiecare dată când deschizi acea carte să poți să pătrunzi informația.
Rezultatele de la BAC nu contează așa de mult, acel cod format din 3 note nu ar trebui să te oprească, sau să te schimbe. Ei bine, de aceea e al maturității, pentru că te învață să reacționezi, să mergi înainte, să conștientizezi că în viață totul e subiectiv și te ajuta să vezi dincolo de acele note. Asta m-a învățat pe mine bacalaureatul, o experiență care nu ține neapărat de volumul de informație ci de volumul de curaj, de noroc, și de credință, o experiență pe care am păstrat-o și acum, după 3 ani în sufletul meu.
NAMASTE,
Ștefana
Apropo: Daria, tu cum te pregătești de bacalaureat? Dar, de banchet?
