THE ORDINARY- be extraordinary

 

Q:Daria, ți-a mai venit coletul de la The Ordinary?
A: Da, Ștefana a ajuns comanda!

         Sunt convinsă că toată lumea e familiarizată cu brandul The Ordinary dar totuși pentru cei care încă nu au auzit de el, The Ordinary este un brand de cosmetice fondat pentru a celebra integritatea în forma sa cea mai umilă și adevărată. Brandul nu se axează pe înfățișarea produselor sale, ci pe calitatea ingredientelor pe care le utilizează pentru a satisface nevoile clienților. Oferta se adresează unei game mult mai largi de oameni cu diferite posibilități financiare, de aici costurile accesibile pe care le au produsele brandului.

Sloganul celor de la The Ordinary este „Formule clinice cu integritate”.

 

Înainte de a intra în subiect haideți să discutăm puțin despre tenul nostru.

Cel mai important pas înainte de a testa orice produs cosmetic este te documentezi pentru a te asigura ca produsele pe care le achiziționezi sunt potrivite pentru tine, în cazul nostru trebuie să iei în calcul tipul tău de ten, care poate fi uscat, normal, gras sau mixt( gras în zona “t”) la toate aceste categorii se poate adauga un alt factor și anume gradul de sensibilitate al tenului. În momentul în care ai un ten sensibil este extrem de important să ai în vedere produse care au în compoziție ingrediente cât mai naturale, fiind indicat să nu conțină alcool, silicon, sau alte substanțe care sunt comedogenice, blochează porii și ar putea irita pielea.

Pe spatele fiecărui produs este de regulă o listă cu substanțele utilizate în fabricarea produsului. Tot ceea ce trebuie să faci este să cauți pe internet Ingredientele, să apelezi la un specialist( dermatolog) pentru a-ți recomanda ce este bun pentru pielea ta sau în cazul în care ești in magazin și nu ai timp pentru un “full resarch” să fi atent la termenii(compușii) care conțin “alcool”.

Uite o listă cu ingrediente cu efect comedogenic de care să te ferești :

  • Isopropyl isostearate,
  • Isopropyl myristate,
  • Myristyl myristate,
  • Laureth-4,
  • Oleth-3.
  • Cetearyl alcohol + ceteareth 20
  • Ceteareth-20
  • Cetearyl alcohol
  • Cetyl acetate
  • Cetyl alcohol
  • Cocoa butter
  • Lanolin alcohol
  • Coconut butter
  • Coconut oil
  • Algae Extract
  • Algin
  • Beeswax
  • Butyl Stearate
  • Carrageenan

După ce te-ai asigurat ca totul este în regulă cu Ingredientele și te decizi să achiziționezi produsul, cel mai bine înainte de a-l folosi este să faci un “patch test” să testezi pe o suprafață mică de piele și să lași câteva minute să acționeze pentru a vedea dacă pielea ta are o reacție alergică sau nu la substanțele pe care le conține produsul. În cazul în care nu prezinți simptome de iritație, mâncărime sau orice fel de senzații neplăcute înseamnă că îl poți utiliza fără grijă în continuare.

Întorcându-ne la produsele the ordinary aveți posibilitatea să le achiziționați atât de pe site-ul oficial cât și prin intermediul magazinelor precum Douglas, eMAG, Farmacia Tei etc. care comercializează produsele lor.

Cum să comanzi produse the ordinary. Durată transport. Prețuri și alte informații cu privire la site.

În ceea ce mă privește eu am făcut comandă de pe site-ul oficial Deciem.com unde poți găsi o listă cu mai multe regimenturi(tratamente) pe care ți le propun ei și totodata îți oferă mai multe indicații cu privire la ce seruri nu pot fi combinate, deoarece anumite ingrediente pot înterfera, lucru care poate dăuna grav pielii.

Sunt foarte multe țări în care livrează printre care și România. Cât despre taxa de transport, în cazul în care costul produselor alese depășește suma de 26 de euro ( 130 de lei) transportul este gratuit ceea ce este foarte convenabil având în vedete faptul că prețul produselor este accesibil iar pentru o sumă nu foarte mare îți poți achiziționa mai multe seruri și creme. Totodată mai poți găsi anumite pachete spre exemplu cel cu un gel de curățare, cremă hidratantă și ser pentru controlul sebumului la un preț mai avantajos decât dacă le-ai achiziționa separat.

După ce îți alegi produsele pe care le pui în coșul virtual tot ce mai ai de făcut este să-ți pui datele de livrare. Metoda de plată este cu cardul, nu există posibilitatea de a plăti ramburs, acesta fiind un mic dezavantaj în cazul în care nu deții un card.

Pachetul a venit mult mai repede decât mă așteptăm mai ales în condițiile actuale cu virusul Corona, am primit un mesaj în care am fost informată că ar putea dura mai mult decât perioada indicată de ei (3-8 zile lucrătoare). Am dat comanda vineri 13 Martie și a venit joi 19 Martie ( 5 zile lucrătoare). Avantajul este că îți poți urmări comanda încă din momentul în care a fost plasată până când ajunge la tine.

Ce am cumpărat?

Am comandat 4 produse de la brand-ul the ordinary: gelul de curățare “ Squalane Cleanser” , crema hidratantă “Natural Moisturizing Factors + HA”, serul “ Niacinamide 10% + Zinc 1%” și serul “ AHA 30% + BHA 2%”. Motivul pentru care le-am comandat pe acestea este că sunt  produsele care au obținut cele mai bune recenzii și totodată erau în conformitate cu ceea ce îmi doream eu să obțin pentru tenul meu.

Ok, să începem cu primul pas….

1. Curățarea ( Gelul de curățare Squalane Cleanser”)

 

Ai posibilitatea să îl cumperi în varianta mai mică la 50 ml sau varianta mare la 150ml.

Consistență

Are textură de cremă, nu face spumă,

ușor uleios în momentul aplicării lăsând la final o senzație plăcută de piele hidratată.

Mod de utilizare

Se aplică pe tenul uscat, frecând mai întâi gelul în palme. După ce textura lui devine uleioasă se aplică pe ten, masând ușor până când machiajul este dizolvat, apoi urmează să se clătească fața cu apă călduță.

Avantaje

  • Lasă tenul foarte hidratat
  • Are o textură ușoară
  • Dizolvă foarte bine machiajul
  • Lasă tenul curățat în profunzime
  • Nu irită tenul
  • Nu are miros neplăcut
  • Ingrediente naturale

Dezavantaje

  • În cazul în care achiziționezi varianta la 50ml deși ambalajul pare destul de mare gelul ajunge doar pentru 2 săptămâni
  • Recipientul în care este pus gelul face destul de greu la final să mai scoți produs din tub.

 

2. Serul Niacinamide 10% + Zinc 1%

Ce face?

Serul conține Niacinamida (Vitamina B3) care este un factor dovedit de reducere a petelor pigmentare de pe piele. Împreună cu concentrația de Zinc reușesc să restabilească aspectul tenului, controlând excesul de sebum. După aplicare este redată luminozitatea pielii, lăsând tenul radiant.

Consistența

Înițial are textura de gel. După aplicarea pe ten devine puțin lipicios. 

Mod de utilizare

 Se aplică dimineața și seara pe întreg tenul, înainte de utilizarea  cremelor cu formule mai grele, masându-se ușor până când serul intră în piele.

Avantaje

  • Imediat după aplicare poți observa că porii sunt diminuați
  • Controlează excesul de sebum foarte bine
  • Tenul are aspect hidratat și sănătos
  • Recipientul face ca aplicarea produsului și aprecierea cantității luate să fie foarte ușoare
  • Prețul este convenabil deoarece serul îți ajunge mai mult de o lună 

Dezavantaje

  • Textura ușor lipicioasă după aplicare

3.Crema hidratantă “ Natural Moisturizing Factors + HA” 

Consistență 

Textură cremei este fină, ușor uleioasă 

 Avantaje

  • Menține tenul hidratat pe tot parcursul zilei
  • Tenul arată sănătos
  • Nu irită deloc tenul
  • Conține Ingredientele naturale

Dezavantaje

  • Intră destul de greu în piele

4.Serul AHA 30% + BHA 2%”

Ce face?

Serul conține Alfa hidroxii acizi (AHA) care exfoliază pielea, lăsând-o mai luminoasă și mai uniformă. Soluția mai are în compoziție Beta hidroxii acizi (BHA), care au rolul de exfoliere a pielii şi curăţare a porilor. Această combinație de soluție AHA / BHA de 32% oferă o exfoliere mai profundă pentru a ajuta la combaterea petelor vizibile și la o strălucire naturală a pielii. Formula ajută şi la îmbunătăţirea aspectului pielii, reducând liniile şi ridurile fine. Serul are ca ingredient Vitamina B5, factor regenerator care ajută de asemenea la vindecarea pielii. Se comportă ca o mască care se lasă să acționeze câteva minute iar apoi se îndepărtează cu apă.

*Este indicat ca Persoanele cu ten sensibil să consulte înainte de utilizare o opinie avizată( dermatolog) pentru a se asigura că soluția nu le va irita tenul. 

Consistență

Are textură ușoară, lichidă este o substanță de culoare roșie.

Mod de utilizare

Înainte de utilizare se face un test pe o suprafață mică de piele pentru a vedea dacă apar iritații. Se aplică pe pielea uscată( în niciun caz pe tenul umed), preferabil cu o mânușă de plastic deoarece Ingredientele sunt pe bază de acizi, se evită zonele sensibile ( conturul ochilor, conturul buzelor). Se lasă masca să acționeze între 8-10 minute iar apoi se îndepărtează cu apă călduță.

Avantaje

  • Recipientul face ca aplicarea să fie ușoară
  • Lasă tenul foarte fin
  • Se observă o diminuare a petelor de pe piele
  • Prețul este avantajos în raport cu beneficiile pe care le oferă
  • Estetic culoarea roșie face ca aplicarea să fie mult mai plăcută

Dezavantaje

  • Simți ușoare furnicături după ce îl aplici

Concluzii și Recomandări

 După o lună în care am utilizat produsele The Ordinary pot spune că într-adevăr văd o diferență și nu doar în modul în care arată pielea mea ci și în modul în care se simte. Majoritatea produselor de curățare a tenului pe care le foloseam îmi lăsau mereu pielea simțindu-se strânsă, o senzație total neplăcută, ei bine, gelul lor de curățare are o formulă foarte ușoară care lasă tenul hidratat. De când a început perioada pubertății am avut probleme cu excesul de sebum și nicio cremă nu reușea să îl echilibreze. Serul lor cu zinc nu doar că mi-a controlat sebumul, dar mi-a dat și o strălucire tenului dând un aspect sănătos pielii. Masca m-a ajutat să reduc petele pigmentare iar crema este printre puținele care au reușit să-mi mențină tenul hidratat toată ziua fără a-l simții încărcat. Experiența mea cu produsele The Ordinary a fost una extrem de plăcută nu doar pentru că am găsit niște produse care nu-mi irită tenul, dar care totodată își fac și treaba și respectă ce este scris pe ambalaj. Cu siguranță își merită banii și le voi folosi în continuare. Asta a fost experiența mea cu produsele The Ordinary, sper că v-a  folosit articolul și aștept mesajele voastre sau alte întrebări.

 

ALOHA,

Daria

[foogallery id=”432″]