Facultatea de Geografie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași- interviu cu Bianca Solomon

  • Bună și mulțumim din suflet pentru că ai ales să faci parte din proiectul noastru care își propune să le ofere o mână de ajutor tinerilor liceeni în alegerea facultății: cât este mit și cât este realitate? Pentru început am să te rog să ne spui numele, facultatea la care ești și anul de studiu.

          Bună, sunt Bianca Solomon și  studiez la Facultatea de Geografie din cadrul UAIC Iași. Tocmai am terminat anul 1, cu o sesiune mai atipică, în mediul online.

  •  Să ne întoarcem în urmă cu1 an de la absolvirea liceului. Cum era Bianca în liceu , ce pasiuni avea, preocupări , vise și dorințe?

    Am absolvit ca șefă de promoție la Colegiul „Costache Negruzzi”, care mi-a fost timp de 8 ani a doua casă. Încă are un loc deosebit în inima mea, pentru că aici am trăit unele din cele mai frumoase momente ale adolescenței mele. Când privesc în urmă, realizez că am fost mereu o persoană foarte sigură pe mine și încrezătoare în visurile mele. Geografia, ca pasiune, s-a format în timpul anilor petrecuți în Negruzzi, iar visul de a profesa în acest domeniu s-a născut tocmai din această pasiune.

  • Ce te-a influențat în alegerea facultății? Ai știut înainte și ai fost sigur/ă de opțiunea ta sau aveai și alte idei în minte?

    Cred că pasiunea mea pentru geografie a făcut alegerea facultății să vină natural. Au fost momente, prin clasa a 10-a, în care mă gândeam să urmez geografia doar ca a doua opțiune, dar odată cu maturizarea mea am realizat că cel mai important lucru e să alegi să faci ceea ce îți place cel mai mult…și să nu îți pese de ce îți spun ceilalți, în legătura cu alegerea ta. Nimeni nu ar trebui să te facă să crezi că ceea ce îți place e nepotrivit, nici măcar profesorii, colegii, prietenii sau chiar părinții. În cazul meu, mă bucur că am fost susținută în decizia mea, dar știu că nu toți s-au bucurat de acest „privilegiu” și nu și-au urmat, din păcate, pasiunea…

  •  Poți să ne dai câteva informații generale despre facultate în sine procedură de admitere, număr de ani de studiu, evaluări etc.

    La Facultatea de Geografie și Geologie există 2 departamente: cel de geografie și cel de geologie, fiecare cu diverse specializări: geografia turismului în română sau franceză, geografia mediului, inginerie geologică etc. La geografie studiile de licență sunt de 3 ani, admiterea se face pe baza de dosar, contând media generală la bacalaureat și media de la materia la alegere. Sesiunea de examene, atât cea din iarnă cât și cea din vară au fost bine gestionate de profesorii noștri, care se implică cu adevărat în educația noastră și realizează multe activități de recapitulare, învățare non-formală și consiliere.

Facultate
GEOGRAFIE 33.3%
  • Ce așteptări aveai și câte dintre ele s-au dovedit stereotipuri?

Multă lume mi-a spus că nivelul va fi mai slab decât mă voi aștepta și că nu voi fi motivată să învăț cum o făceam înainte. Total neadevărat!! Cred că ține de percepția fiecăruia, dacă ține la rezultatele sale academice și vrea să își îmbogățească cunoștințele, nu de nivelul celorlalți colegi. Chiar și așa, trebuie să recunosc că am mulți colegi bine pregătiți, muncitori și implicați, iar profesorii noștri ne-au zis că suntem o generație bună. În ceea ce privește, stereotipul că la geografie sunt cele mai faine excursii și cei mai simpatici profesori, trebuie să recunosc că este adevărat!! Poți călători cu Liga Studenților, în practici, prin programele Erasmus sau SEE și întâlnești oameni foarte deschiși și prietenoși.

  •  Ce te motivează să înveți și cât din mediul social al facultății te-a motivat sau te-a făcut să te plafonezi?

Așa cum am zis, eu nu am considerat niciodată mediul din jurul meu ca un factor care să îmi afecteze propria ambiție și rezultatele mele academice. Am deja colegi cu care colaborez în diverse proiecte pentru conferințe sau viitoare simpozioane, deci asta cred că explică nivelul studenților.

  •  Care a fost materia ta preferată din facultate și de ce?

Îmi e destul de greu să aleg acum, întrucât am parcurs doar o treime din materiile oferite în cadrul studiilor de licență. Cred că fiecare profesor a reușit să își predea materia cu mult interes și pasiune, așadar îmi e foarte greu să spun ce anume a fost cel mai captivamt până acum.

  • Poți să ne relatezi un eveniment marcant pe care l-ai avut în decursul anilor de studiu?

Probabil cursurile și sesiunea online din acest an vor rămâne mereu ca o amintire deosebită, cu părțile bune și rele. Am avut foarte mult timp pentru a-mi organiza mai bine programul și pentru a-mi seta diferite țeluri în această perioadă, în care am fost încurajați să profităm de mijloacele tehnologice de învățare și de mai mult timp liber pentru dezvoltarea noastră. Totuși, îmi este foarte dor de colegii mei și de profesori, de pauzele la cantină, serile la Balenă și chiar şi de urcatul zilnic al celor 3 etaje ale corpului B, de zeci de ori. :))

  • Ai făcut practică în timpul facultății? Oportunități externe sau la nivel institutional?

Încă nu, deși așteptam cu nerăbdare practica de specialitate de la finalul anului 1, care a fost din păcate anulată ca urmare a situației epidemiologice. Pentru anul 2, sper că lucrurile vor reveni la normal, întrucât am fost acceptată pentru o mobilitate de studiu Erasmus+ la Universitatea din Utrecht. Există numeroase mobilități de practică și studiu prin programele Erasmus+ și SEE, care sperăm că se vor desfăsura normal în curând.

  •  Contează felul tău de a fi compatibil sau nu cu un profesor la această facultate? Care este atitudinea profesorilor față de studenți?

După un an în care am cunoscut mai bine această facultate, pot spune cu mândrie că la geografie avem probabil cei mai empatici, dăruiți și prietenoși profesori. Fiecare din ei, prin stilul propriu, reușește să realizeze frumoase colaborări cu studenții și să ne ajute de fiecare dată când avem nevoie. Există programe de mentorat, excursii și practici, pregătire pentru sesiune, ateliere și workshop-uri, pe care profesorii mei le-au conceput pentru studenții acestei facultăți, pentru a le ușura experiența de învățare și relaționare.

  • Crezi că dacă ai fi experimentat înainte un mediu de lucru asemănător celui de studiu ai mai fi ales această facultate?

Cred că facultatea, cu noutatea pe care o aduce în viața ta, trebuie să te surprindă la început, să te motiveze să te adaptezi. Mie în general îmi place să trăiesc astfel de experiențe spontan, ca să descopăr singură cum mă pot adapta într-un nou mediu. Deci, cel mai probabil, indiferent de circumstanțe, aș fi ales Facultatea de Geografie pentru că îmi place cu adevărat.

  • Care sunt oportunitățile de lucru pe care ți le oferă această facultate? Ai beneficiat de burse etc.

Contrar multor opinii, absolvenții de geografie sunt foarte „angajabili”, dacă putem spune așa. Geografia, ca obiect de studiu, e foarte complexă, deci ca absolvent ajungi să cunoști noțiuni de economie, sociologie, meteorologie, urbanism, informatică, cartografie sau mediu. Acest fapt, pe lângă multitudinea de mobilități de practică în domeniul ospitalității, relațiilor umane, administrației publice, recomandă absolvenții de geografie pentru o varietate mare de job-uri. Acestea sunt fie în domeniul geografic, ca profesor, hidrolog, meteorolog, inspector de mediu, agent de turism, specialist în cartografie digitală etc, fie în domenii adiacente, deși unii studenți lucrează și în multinațioanle sau administrația publică.

În următoarea parte deschidem secțiunea Am întrebat 100 de elevi unde răspundem la cele mai arzătoare întrebări ale elevilor din liceele din orașul Iași despre fiecare facultate:

Dacă fac geografia trebuie să fiu neapărat profesor?

Nu, ai multe alte oportunități. A fi profesor cere pasiune și spirit pedagogic, pe care nu toți le posedăm. Sfatul meu e să cunoști două limbri străine, iar împreună cu ceea ce înveți la geografie, inserția pe piața muncii va fi facilă.

• Geografia e o facultate ușoară?

Dacă nu îți place cu adevărat, e o facultate foarte grea! Cum de altfel e orice altă facultate, dacă nu o alegi în funcție de pasiunile și aptitudinile tale.

Ai vreo șansă să obții un post bun după terminarea facultății de geografie în afara țării?

Da, mai ales în domeniul ospitalității sau al turismului. Mulți studenți care au beneficiat de practică hotelieră în străinatate au primit oferte de muncă atractive și acum chiar lucrează în poziții de manager, team leader etc.
Cunoașterea limbilor străine e vitală, în mod evident, pentru un astfel de pas în carieră.

Este Iașiul o facultate de prestigiu care te pregătește efectiv pentru viitoarea muncă?

Da! Să nu uităm ca UAIC Iași e cea mai veche și una din cele mai prestigioase universități din România, iar Facultatea de Geografie și Geologie nu e fu nimic mai prejos. Având în vedere faptul că am prieteni care sunt studenți la celelate centre universitare din România(Universitatea București, UBB Cluj) sau chiar la universități din străinătate, pot spune că la Iași, școala geografică este de foarte bună calitate.

  •  În final dacă ne poți transmite un gând frumos sau un îndemn pentru viitorii studenți?
    Presupun că cel mai important sfat pe care îl pot oferi este să vă urmați pasiunea, oricare ar fi aceasta și să nu vă încredeți în stereotipuri sau „bârfe” în ceea ce privește studiile superioare. Indiferent de nivelul de la care pleci din liceu, fie că ai fost olimpic internațional sau pasiunea ta pentru geografie a început abia în clasa a 12-a, trebuie să realizezi că facultatea presupune mult lucru individual pentru dezvoltarea profesională, însă o muncă asistată de profesori extrem de bine pregătiți și dornici să te ajute.