Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași- interviu cu Laura

  • Bună și mulțumim din suflet pentru că ai ales să faci parte din proiectul nostru care își propune să le ofere o mână de ajutor tinerilor liceeni în alegerea facultății: cât este mit și cât este realitate? Pentru început am să te rog să ne spui numele, facultatea la care ești și anul de studiu.

Bună și bine v-am găsit! Mă simt onorată și fericită să fac parte din acest proiect și pe această cale vă mulțumesc. Numele meu este Laura Macoviciuc și sunt studentă în anul III la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar.

  • Să ne întoarcem în urmă cu 3 ani. Cum era Laura în liceu , ce pasiuni avea, preocupări , vise și dorințe?

Întorcându-mă în timp la persoana de acum 3 ani, aș putea spune că încă mă aflam într-un proces de evoluție, de regândire a propriilor dorințe și al propriului sistem de valori, căutând neîncetat modalitați prin care să mă cunosc mai mult, să aflu mai multe despre ceea ce îmi place să fac. Eram o adolescentă plină de viață, îmi plăcea să îmi petrec cea mai mare a timpului cântând, învățănd și descoperind locuri noi. Aș putea spune că aceste aspecte au rămas neschimbate, întrucât această dorință avidă de cunoaștere există și în momentul actual, iar muzica și explorarea rămân locurile mele de „evadare” din agitația urbană.

  • Ce te-a influențat în alegerea facultății? Ai știut înainte și ai fost sigur/ă de opțiunea ta sau aveai și alte idei în minte?

Având în vedere că întotdeauna mi-am dorit să fiu alături de oameni, să am ocazia să îi ajut și cu precădere aproape de copii pentru a-i sprijini, alegerea facultății nu a fost un proces dificil. Am fost fermă în decizia de a deveni un viitor cadru didactic ce va avea menirea de a-și dedica timpul și fiecare moment pentru ca generațiile ce-i vor trece „prin mâini” să devină din oamenii mici de astăzi, oamenii mari de mâine.

  • Poți să ne dai câteva informații generale despre facultate în sine procedură de admitere, număr de ani de studiu, evaluări etc.

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației cuprinde mai multe ramuri, dintre care aș putea aminti: Psihologie, Pedagogie, Psihopedagogie specială, Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Ultima dintre specializările menționate este cea pe care am urmat-o și are o durată de 3 ani de studiu, la finalul cărora se suține examenul de licență. În ceea ce privește admiterea, atunci când m-am înscris modalitatea principală a fost depunere de dosar în care conta 100% media de la bacalaureat și o probă de aptitudini (muzică și dicție). Dată fiind situația actuală din țară noastră, le recomand proaspeților absolvenți de liceu să se informeze în ceea ce privește procedura de admitere de pe site-ul oficial al facultății.

 

FACULTATE
Pedagogia învățământului primar și preșcolar 100%
  •  Ce așteptări aveai și câte dintre ele s-au dovedit stereotipuri?

Singurul gând pe care l-am avut în minte la începerea facultății a fost acela de a reuși să devin o studentă eminentă, să pun pasiune în ceea ce fac pentru a reuși să acumulez cât mai multe informații și experiențe, astfel încât să mă ajute în calitate de viitor debutant la catedră în fața copiilor. Nu am rămas dezamăgită nicio clipă de ceea ce am ales, iar așteptările mele s-au confirmat, mai ales în momentele în care toți profesorii și mentorii ce au reușit admirabil să ne ghideze pașii în această „călătorie” au fost alături de studenți, ascultându-le opiniile, ajutându-ne constant să devenim o variantă mai bună a noastră.

  • Ce te motivează să înveți și cât din mediul social al facultății te-a motivat sau te-a făcut să te plafonezi?

Consider că dorința de a învăța vine din interior. Întotdeauna tind să caut, să cercetez cât mai multe aspecte, să îmi formez o viziune de ansamblu asupra ceea ce studiez. Voința, răbdarea și dorința de a fi din ce în ce mai bună în domeniul pentru care mă pregătesc sunt doar câteva din elementele ce mă motivează în procesul educațional. În ceea ce privește mediul social al facultății, acesta este unul plin de beneficii, care m-a motivat întru totul: de la colegii și profesorii mereu dornici să ajute, până la experiențele extradidactice la care am partipat cu multă însuflețire.

  • Care a fost materia ta preferată din facultate și de ce?

N-aș putea să aleg o singură materie preferată. Fiecare are specificul ei, prin intermediul fiecăreia înveți ceva nou, diferit de ce ai învățat până la un anumit moment. Există totuși o materie pe care sunt sigură că nu o voi uita vreodată, întrucât este cea care mi-a „deschis” și a pus bazele cunoștințelor de acum, iar aceasta se numește Psihologia Educației.

  • Poți să ne relatezi un eveniment marcant pe care l-ai avut în decursul anilor de studiu?

Au existat multe momente de-a lungul acestor 3 ani, dar cred că cel mai deosebit este cel în care, după muncă depusă de-a lungul facultății, am primit în cadrul cursului festiv distincția de „șef de promoție al anului 2020”. Am fost vizibil emoționată și foarte onorată să văd cum eforturile se materializează și pot deveni un adevărat succes.

  • Ai făcut practică în timpul facultății? Oportunități externe sau la nivel instituțional?

Sigur că da! Practica pedagogică este fundamentală în cadrul facultații și nu există semestru în care să nu experimentezi aceste momente. Practica din cadrul facultății se desfășoară în diferite instituții de învățământ din diferite părți ale orașului, astfel încât să îți creionezi o viziune de ansamblu asupra diversității și complexității fenomenului educațional. Fiecare instituție de învățământ prezintă propriile caracteristici și se confruntă cu propriile situații. Deși eu nu am participat și la oportunități externe, acestea există în cadrul facultății, iar dacă dorești acest lucru, este de ajuns să întrebi profesorii care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a face acest lucru.

  • Contează felul tău de a fi compatibil sau nu cu un profesor la această facultate? Care este atitudinea profesorilor față de studenți.

Cred că depinde foarte mult de capacitatea de adaptare a fiecărui student, a percepției pe care el dorește să o aibă asupra ceea ce face. Așa cum am menționat, port stimă pentru fiecare dintre cadrele didactice care m-au îndrumat în acești ani. Sunt oameni de o valoare inestimabilă și doar cu ajutorul lor am reușit să îmi înțeleg cu adevărat menirea, să văd dincolo de aparențe și să prind curaj în propriile forțe.

  • Crezi că dacă ai fi experimentat înainte un mediu de lucru asemănător celui de studiu ai mai fi ales această facultate?

Având în vedere specializarea aleasă, este dificil să experimentezi înainte un mediu de lucru asemănător deoarece abia prin intermediul cursurilor la care participi reușești să înveți ce înseamnă să fii un cadru didactic și ce presupune această meserie.

  • Care sunt oportunitățile de lucru pe care ți le oferă această facultate? Ai beneficiat de burse etc.

Specializarea urmată îți oferă șansa de a dobândi o dublă specializare – aceea de a fi cadru didactic fie în învățământul preșcolar, fie în învățământul primar. În cadrul facultății am beneficiat de bursă de studiu în fiecare semestru datorită rezultatelor obținute la examene pe care le-am susținut.

  • În final dacă ne poți transmite un gând frumos sau un îndemn pentru viitorii studenți? 

Le doresc tuturor viitorilor studenți să fie curajoși, să își găsească menirea, să dea dovadă de spirit cooperativ și competetiv totodată și să încerce să conștientizeze cât de important este drumul pe care l-au ales în fundamentarea viitoarei cariere!